Piure de pastarnac
Piureul de pastarnac este un piure fin si delicat cu un gust deosebit. Este o varianta mai sanatoasa si mai aromata a piureului de cartofi. Pot spune ca este piureul meu preferat.
Ingrediente:
1kg pastarnac
1 cartof
100g unt (sau dupa gust)
sare
piper alb sau negru
Mod de preparare:
Curatam pastarnacul si cartoful, ii spalam si ii taiem in bucati mai mici. Ii punem la fiert in apa cu sare si ii fierbem pentru 20-30 minute sau pana cand se pot zdrobi cu o furculita. Scurgem pastarnacul si cartofii si ii punem intr-un chopper sau blender. Adaugam sare, unt si piper si blendam pana cand obtinem o pasta omogena. Pentru a fi mai fin piureul il putem trece prin sita. Gustam si mai adaugam sare sau unt daca mai este nevoie.
No Comment